romanesc..

tragerea la sorti pentru calificarea in cupele europene a prilejuit clasicele contre dintre cei care vor ca si rivalii sa se califice in europa si cei care nu vor..un conflict tipic romanesc!
cei care fac exces de patriotism, ii acuza pe ceilalti de lipsa de CIVILIZATIE, si spirit patriotic si chiar de logica sau inteligentza.. cum sa nu tii cu o echipa romaneasca, atunci cand vine vorba de cupele europene?
raspunsul vine privind in tarile CIVILIZATE. De la inventatorii fotbalului pana in Peninsula Iberica.. ideea de baza si frumuseatea in sport e RIVALITATEA.. tin cu o echipa, celelalte sunt rivale.. sa devii suporterul rivalilor in competitiile externe, dovedeste ca nu ai pe deplin in sange, spiritul sportiv.. si spun asta ca un pasionat de sport, mare pasionat de fotbal, NU FANATIC..
revenind la tarile civilizate.. fara poezie sau lalaieli.. concret.. credeti ca exista suporteri ai lui Manchester City, care tzin pumnii lui United in Liga Campionilor.. suporterii lui Inter care sa faca acelasi lucru pentru AC Milan.. Suporterii lui Atletico Madrid pentru Real… etc etc etc…? nu exista!
Da.. poate veniti cu argumentul ca “e in interesul nostru ca si adversarii sa adune puncte, facem coeficient.. bla bla..” poate se intelege asta la suporterii lui CFR Cluj sau Poli TImisoara, care spera sa se agatza de un “extra-loc” de cupa europeana.
sa fii suporter inseamna sa fii cu sufletul alaturi de o singura echipa..
sa privesti cu mintea, in mod logic si practic “fenomenul” , nu inseamna acelasi lucru!

P.S. doua exemple interesante apropo de asta: un turist roman in anglia, intr-un orashel mic, a asista la un meci al echipei locale de fotbal din liga a 5-a! printre altele, i=a intrebat pe suporteri.. “ok..dar din echipele mari, cu cine tineti.. manchester… arsenal..?” oamenii au raspuns mirati, cam pe aceeasi linie: “ce? pai de ce sa tzin eu cu alea? nu asta e echipa noastra, a orasului?”
si al doilea exemplu e o replica din ACADEMIA DE POLITIE. “Grasu” participa la un concurs televizat, si inainte sa intre pe platou, ia spus adversarului: “bafta, sper s castigi”… adversarul s-a uitat mirat iar “grasu” s-a explicat “tatal meu era pe jumatate roman”…

Suntem ca niste muraturi asortate atunci cand vine vorba despre fotbal.

AG:

Contrar opiniei majoritare, nepriceput nu este acela care nu ştie nimic, ci acela care le ştie pe toate. Practic, în ziua de azi nu ai cum să stăpîneşti mai mult de două, maximum trei domenii, fie că este vorba de afaceri imobiliare, cultura viţei de vie în regiunile deluroase, Logos şi Eros în Renaştere sau epilare definitiva. O viaţă de om nu ajunge pentru multipla şi deplina specializare. Vorba unui prieten, şi bogat, şi genial: “Eu nu pot să fac o rachetă, dar pot angaja cea mai bună echipă s-o facă”.

De aceea, valoarea unui conducător stă doar în a-şi alege cei mai buni oameni pe domeniile lor de activitate. Dacă a reuşit acest lucru, tot ce are liderul de făcut este să se ducă acasă, să se întindă pe canapea, să admire tablourile care-l reprezintă şi, mai ales, să tacă.

Dacă nu reuşeşte acest minim exerciţiu de conducere, fiecare părere pe care o emite la subiect fisurează autoritatea şi munca specialistului pe care l-a angajat, deci îi minează propria afacere.

Datul cu părerea şi ridicarea ei la rangul de axiomă sunt atribute specifice ignoranţei. Doar înţelepţii tac cînd şi cum trebuie, adică des şi apăsat. A alege să gândeşti în loc să vorbeşti este un lucru greu, întrucât toţi avem o deosebit de bună părere despre noi înşine. Nu am văzut mulţi oameni care să spună: “Îmi pare rău, dar nu pot să răspund la această întrebare, pentru că nu mă pricep”. De obicei, respectivul se încordează mental o secundă sau două, face un rapid tur de forţă prin ce a auzit el pe subiect de-a lungul vieţii, îşi însuşeşte nişte opinii şi le dăruieşte cu multă uşurinţă posterităţii.

Cel mai greu e să taci cînd toată ascensiunea ta s-a bazat pe vorbărie, pe cuvinte multe şi goale. Poţi să vorbeşti la nesfîrşit despre soldaţi, generali, căpitani, disciplină şi strategie, cînd tot ce-ai condus la viaţa ta purta talangă? Poţi să dai lecţii de management economic cînd unica ta metodă de a face avere a fost să cumperi ieftin şi să vinzi scump? Poţi să aşezi o echipă în teren şi să-i dictezi o strategie cînd singurul secret pe care îl deţii este cel al iaurtului? Poţi, dar nu vei obţine decît o construcţie din cărămizi de brînză.

Când angajezi un faianţar, îi cumperi materiale de construcţie, îi spui cum vrei să arate baia şi-l laşi să-şi facă treaba, la care oricum e mai priceput decît tine. E valabil pentru toate domeniile de activitate.

Cum ar fi ca toate necazurile tale sa dispara cat ai clipi?

Cum ar fi sa nu mai ai nimic de reprosat celor de langa tine? Si cum ar fi ca toate sa mearga ca pe roate? Nu cred ca ar fi minunat. Nu tiu de ce. Poate pentru ca la un moment dat tot ar interveni plictiseala si parca te-ai urca pe pereti de atata bine. Mi se pare ca ar fi ca relatia aia dintre doi oameni plina de dulcegarii, care oarecum face greata celor din jur. La un moment dat tot trebuie sa te atinga greata si pe tine. Sau ar fi ca atunci cand nu ai un job.

Este la inceput asa de bine ca nu te mai trezesti dimineata zi de zi, nu te mai stresezi cu problemele de acolo si chiar ai timp de concedii si pentru tine. Dar oare cat poti sa activezi asa? Pana la urma banii tot se termina si uite asa nu mai poti pleca in niciun concediu. Deci... Pana la urma tot ajungi sa iti doresti sa te duci la un serviciu. Asa ca eu sunt multumita de faptul ca am un job la care ma stresez si care ma trezeste in fiecare dimineata la ora 6. Imi place ca mereu sunt in priza pentru ca am deadline-uri care trebuie respectate. Imi place ca plec de acasa. Imi place ca firma mea de externalizare salarizare are grija sa ma tina in priza mereu si mereu, indiferent daca afara ploua sau e soare, ninge sau e canicula.